Opozitie vs. Putere

Principalele atribute ale opozitiei sunt acelea de critica, control si alternativa. Opozitia este unul din vectorii fundamentali ai unei vieti politice normale situata la linia de intalnire intre competitie si cooperare, asumand responsabilitate, mobilitate, credibilitate, opozitia devine unul din articulatorii spatiului politic si social.
Iesita de sub influenta partidului unic, Romania se confrunta imediat dupa 1989 cu o efervescanta considerabila de partide politice, spatiul politic postcomunist inscriindu-se intr-un plin proces de maturizare, aceasta, raportat la clarificarea si stabilizarea identitatii partidelor politice.
Intrebarea ar fi insa in ce masura se raporteaza puterea si opozitia una la cealalta, in ce masura se poate opera o distinctie clara intre putere si opozitie daca analiza se concentreaza mai ales pe ultimii ani de mandat ai fiecarei noi investituri politice, mai precis pe atitudinea contrara si critica a opozitie la adresa puterii ?
O analiza a activitatii parlamentare a partidelor din 1989 pana in prezent poate sugera faptul ca partidele respecta cu moderatie linia de demarcare intre putere si opozitie. Putere si opozitie astfel definite de catre aliantele politice formand structura executivului si sustinerea parlamentara de care acesta beneficiaza. Totusi, analizata astfel, opozitia apare ca fiind una "cooperanta", semn al unei antonimii esentiale ce articuleaza scena politica romaneasca: grupurilor parlamentare si incisivitatea partidelor grupate in exteriorul cercului puterii. Aceasta modalitate de surprindere a structurarii partidelor politice ofera posibilitatea aparitiei unei confuzii puternice la nivelul transparentei ideologiilor si al identitatilor politice,  confuzie de care Romania lui 2010 nu reuseste sa se indeparteze, gandindu-ne la turnura pe care au luat-o puterea si opozitia, de-a lungul ultimului mandat. Scindari, factiuni, partide noi, aceeasi elita politica in schimb... regenerarea continua a aceluiasi aparat politic, aceeasi membrii, aceleasi conceptii.
Astfel putem vorbi de exercitarea alternativa de catre partidele politice si respectiv coalitii a functiilor de guvernare si respectiv control al puterii .

Funcţia de guvernare sau de exercitare a puterii politice constă în influenţarea de către partid a procesului de elaborare a cursului politic şi a deciziilor politice, ceea ce semnifică participarea directă şi nemijlocită la elaborarea, formarea şi realizarea politicii interne şi externe a statului. Această funcţie presupune că partidele deţin controlul asupra procesului de elaborare şi implementare a deciziilor la nivel guvernamental. Or partidele politice, principalii actori ai procesului electoral, obţinînd majoritatea la alegeri, îşi propun materializarea programului său de guvernare în norme juridice sau decizii politice, ţinînd cont de raporturile şi echilibrul stabilit între puterile constituţionale.

Funcţia de control a puterilor executivă şi legislativă (opoziţia) este, practic, opusă celei anterioare. Astfel, partidele sînt în stare nu doar să exercite puterea politică, ci şi să o monitorizeze în calitatea lor de opoziţie. Opoziţia face puterea mai responsabilă şi mai motivată în acţiunile sale. Teoria şi practica politica contemporană relevă trei tipuri de opoziţie a partidelor politice:
- opoziţia bazată pe o luptă fără principii. Se are în vedere aici cele două partide politice din S.U.A., care sînt rivale, din care unul deţine puterea, iar celalalt o contestă, fără însă a crea o divizare în interiorul societăţii;
- opoziţia bazată pe o luptă asupra principiilor secundare. Aceasta este caracteristică pentru partidele din Marea Britanie, Germania etc., care nu pun în discuţie regimul politic, iar diferenţele ţin numai de doctrine şi de infrastructura socială;
- opoziţia bazată pe confruntarea privind principiile fundamentale ale sistemului politic
In Romania anului 2010 opozitia este reprezentata in mare parte de PNL si PSD, dar din pacate nu avem asa cum ar fi normal o coalitie politica de opozitie . Opozitia este exercitata doar de PSD, in timp ce PNL-ul doar mimeaza opozitia, fiind se pare atarnat intre cele doua functiuni politice, fara o atitudine clar exprimata .
PSD-ul isi exercita functia de control a puterii legislative conform doctrinei sale, o conceptie despre democratie diferita de cea liberala si mai ales conservatoare. Aceasta orientare concepe democratia intr-o stransa unitate intre laturile sale esentiale, libertate, egalitate, protectie sociala si putere. Obiectivul principal al acestei doctrine este realizarea echitatii si dreptatii sociale, apropierea conditiilor de viata intre toti membrii societatii. Includerea in baza sa doctrinara si in practica social-politica a protectiei sociale, constituie trasatura distincta a social-democratiei, un principal element de departajare a acestui elaborat fata de celalalte paradigme doctrinare si ideologice contemporane. Protectia sociala a devenit in cadrul social-democratiei axul sau central de sprijin si actiune, elementul fundamental al acestei paradigme, fapt ce a propulsat-o in universul doctrinar contemporan. Ea a devenit astazi, in cea mai mare parte a tarilor din Europa apuseana si nordica doctrina de guvernare, de fundamentare a democratismului politic.